In paralel cu o cariera internațională de succes, în care a condus orchestre din Asia, cele două Americi și Europa, dirijorul Jean-Claude Casadesus s-a impus ca un pilon al vieții muzicale din Lille, regiunea Hauts-de-France. A rămas fidel  Orchestrei Naționale din Lille, pe care a fondat-o în 1976 și a dezvoltat în jurul acesteia generoase proiecte muzical-creative și educaționale. Cu ansamblul din Lille a înregistrat peste 30 de albume discografice și a susținut turnee în 32 de țări.

Familia Casadesus a dat lumii o pleiadă de muzicieni şi actori. Reprezentant al celei de-a treia generaţii de artiști, dirijorul Jean-Claude Casadesus a avut parte, nu de mult, de trei momente aniversare deosebite: împlinirea vârstei de 80 de ani, a unei jumătăți de secol de carieră și a 40 de ani de la înființarea Orchestrei Naționale din Lille.

Aprecierea de care se bucură muzicianul se reflectă și în lungul șir de distincții: Commandeur de la Légion d’Honneur, Grand Officier de l’Ordre national du Mérite, Commandeur des Arts et Lettres, Commandeur de l’Ordre d’Orange-Nassau ș.a.

 

  • credit photo: Ugo-Ponte