Orchestra de Jazz a Radio-Televiziunii din Croația, singurul ansamblu profesional de acest fel din Croația, are o istorie de 70 de ani, fiind una dintre cele mai vechi orchestre big band din lume. Fondată în stagiunea din 1946 -1947 ca Radio Zagreb Dance Orchestra, inițial pentru programe radio și înregistrări, în timp a început să susțină concerte cu public. Pe lângă participările la numeroase concerte publice și programe independente în Croația și în străinătate, din 2000 are propria stagiune de concerte, care este difuzată pe Canalul 3 al Radiodifuziunii din Croația.

La pupitrul orchestrei s-au aflat dirijori renumiți, printre care Miljenko Prohaska, cel care a condus ansamblul timp de peste 30 de ani. Orchestra a debutat pe scena internațională la Köln în 1955. Au urmat turnee în Bulgaria, Polonia și fosta URSS, precum și concerte în cadrul festivalurilor de jazz din Frankfurt și Nagykanizsa, dar și la München, în 1972, ca parte a programului cultural și de divertisment pe durata Jocurilor Olimpice.

Fiind unul dintre cele mai importante ansambluri de jazz pe scena muzicală din Croația, orchestra este formată din muzicieni de jazz foarte apreciați, mulți dintre ei fiind în același timp și compozitori și aranjori. Din 2015 Andreas Marinello este dirijor-șef al orchestrei.